Fetița Oanei Roman a ajuns la spital chiar de 1 Mai, însă de data asta, micuța nu a ajuns pe mână medicilor pentru că se simțea rău, ci doar pentru un control de rutină.
Fetița Oanei Roman a ajuns la spital, locul în care toată lumea o cunoaște pe Isabela și asta pentru că acolo s-a născut. Vedeta a postat pe contul de socializare un mesaj și o imagine cu fetița ei, în brațele medicilor. Mai mult, aceasta a primit și o diplomă din partea cadrelor medicale, pentru curaj.
Fetița Oanei Roman a ajuns la spital chiar de 1 Mai, însă starea ei nu este una gravă
„Azi am fost cu Isa sa facem un control de rutină , acolo unde toata lumea o știe de când s a născut..Doamnele s au bucurat cand au văzut cat de frumos a crescut si pentru ca a fost tare cuminte, a primit si o diplomă pentru curaj. Mulțumim”, a scris Oana Roman pe Facebook. În urmă cu doar câteva luni, fetița Oanei Roman a ajuns la spital și a trecut prin momente grele.
Atunci, fetița a făcut gripă și are temperatură foarte mare, după cum a explicat chiar oana Roman pe pagina sa de pe un site de socailizare, acolo unde a publicat șoi o fotografie de pe patul de spital. Maria Isabela are parte de toată atenția din partea tatălui ei, Marius Elisei.