Nu exista un soc mai mare decat trecerea de la incantarea vestii ca sunteti insarcinata la dezamagirea pierderii ei. Totusi, una din cinci sarcini se termina astfel; 60 de procente dintre avorturile spontane sunt datorate anomaliilor genetice (adesea, triplarea unui cromozom) ce nu pot fi evitate. Desi de obicei nu puteti controla cauza unui avort spontan, va puteti mari sansele de a duce sarcina la termen avand grija de propria sanatate. Iata, Desprecopii.com va sfatuieste cum va puteti mari sansele de a duce sarcina la termen.
Faceti testele si analizele de sarcina
Solicitati medicului sa va recomande teste pentru maladiile transmisibile sexual. Daca raman netratate, maladiile ca gonoreea, sifilisul, HIV si herpesul maresc riscul unui avort spontan si pot face rau bebelusului.
Faceti exercitii fizice moderate – sportul in timpul sarcinii
Desi este bine sa faceti miscare in fiecare zi, proba de triatlon mai poate astepta. Medicii sustin ca activitatea fizica in exces (cum sunt alergarile grele) pot duce la pierderea sarcinii deoarece ridica temperatura corpului si pot reduce fluxul de sange catre fetus.
Pentru a fi in siguranta, faceti miscare cu moderatie si evitati acitvitatile (ca schiatul sau calaria) care v-ar putea face sa va pierdeti echilibrul sau ar putea duce la raniri in zona abdominala.
Verificati-va istoricul vaccinarilor
Anumite boli pot mari riscul de a pierde sarcina. Daca banuiti ca este posibil sa nu fi facut un anumit vaccin in copilarie, discutati cu medicul – va poate recomanda un test de imunitate la boala respectiva. Cea mai buna perioada de a va vaccina este inainte de a incerca sa ramaneti insarcinata.Supravegheati-va regimul alimentar. Doua infectii rare, cu listeria si toxoplasmoza, maresc riscurile. Evitati produsele lactate nepasteurizate (branzeturile precum camembertul) si carnea insuficient preparata sau in sange.
Discutati cu medicul orice problema de sanatate pe care o aveti
Bolile cronice precum afectiunile tiroidei, epilepsia si lupusul pot mari riscul unei pierderi de sarcina – desi cele mai multe femei care au aceste boli pot avea copii sanatosi. De asemenea, informati medicul asupra tuturor antecedentelor familiale de infertilitate, boli legate de coagularea sangelui, pierderi repetate ale sarcinii sau alte boli.
Evitati tutunul, alcoolul si drogurile
Desi pare evident, multe femei nu inteleg ca in afara de faptul ca sunt daunatoare fetusului, aceste substante pot duce la avort spontan. Supravegheati-va doza de cafeina.
Studiile au avut rezultate diverse, dar dr. Lerner sugereaza limitarea cafeinei in timpul sarcinii la sub 200 de miligrame pe zi (cam doua cesti de cafea).
Ganditi pozitiv
Circa 75 de procente dintre femeile care pierd o sarcina raman din nou insarcinate si duc sarcina la termen.