Bianca Drăgușanu, despre relația cu Victor Slav, în direct la tv. Prezenți în cadrul emisiunii de la Kanal D, alături de Cornel Păsat și soția lui și Adina Halas, împreună cu Lucian Hugeanu, vedeta face mărturisiri incredibile despre relația în cuplu.
Bianca Drăgușanu, despre relația cu Victor Slav. Vedeta a stârnit amuzamentul tuturor cu declarațiile pe care le-a făcut de față cu iubitul ei. La întrebarea „Care s-a dovedit a fi până acum cea mai mare provocare legată de traiul în doi?”, Bianca Drăguşanu va stârni hohote de râs în platoul „2k1” cu răspunsul ei: „să împart baia. Asta mi-a fost cel mai greu. Eu aveam acolo toate parfumurile mele, toate fardurile, când am văzut că apar şi ale lui, m-am simţit dată afară din casă. Traiul împreună a fost greu!”, va povesti Bianca, iar Victor va completa imediat: „vreau să specific că în momentul de faţă avem două băi, iar una dinte ele este şi cu două chiuvete şi tot nu e bine. Trei băi trebuie să avem!”, a conchis amuzat acesta.
Bianca Drăgușanu, despre relația cu Victor Slav, în emisiunea Mirelei Vaida
Seria întrebărilor amuzante şi totodată capcană va continua cu „Unde a avut loc cea mai încinsă partidă de amor dintre voi doi în afara dormitorului?”, „Care este părticica din corpul iubitei, pe care iubitul o răsfaţă cel mai mult?” sau „Dacă fosta soţului ar fi întrebata ce părere are despre voi doi, ce credeţi că ar răspunde?”. Luna viitoare, Bianca Drăgușanu și Victor Slav își vor boteza fetița.