Daniel Onoriu divorțează la doar o lună de când s-a căsătorit cu Izabela. Cei doi au făcut pasul cel mare după două săptămâni de relație. Au declarat că se iubesc foarte mult, însă, ceva nu a mers, iar pilotul de raliuri a luat o decizie importantă.
Daniel Onoriu divorțează de Izabela și a avut prima reacție pe contul de socializare. Acesta a postat o imagine realizată în lift, iar în mână pare că ține certificatul de căsătorie. Alături de fotografie acesta a făcut public și un mesaj. Pilotul de raliuri nu a confirmat divorțul, însă potrivit apropiaților, decizia a fost luată în urmă cu doar câteva ore.
Daniel Onoriu divorțează de Izabela, după ce s-au căsătorit în urmă cu o lună
“Buna dimineața prieteni! Azi e o zi importanta pentru mine, doamne ajută!”, a scris Daniel Onoriu, care în prezent este arestat la domiciliu, după ce i-a incendiat mașina fostei iubite. Fanii acestuia l-au încurajat și i-au urat baftă. “Succes”, “Sper să îți găsești liniște, prietene”, i-au scris admiratorii.
Daniel Onoriu a cunoscut-o pe Izabela în urmă cu mai bine de o lună, iar după 2 săptămâni de dragoste nebună a cerut-o de soție. „Dacă am simţit ce trebuie, m-am hotărât. Într-un timp atât de scurt ne-am căsătorit, nici nu ne vine să credem. Izabela e cea mai frumoasă femeie din lume, de care m-am îndrăgostit. (…) Trecutul meu nu contează. Am stat 8 ani şi s-a ales praful de tot. Acum, dacă eu am simţit, sunt un băiat de 39 de ani care am trecut prin de toate. Eu am simţit că femeia asta e viaţa mea, am luat-o. Nu avea rost să mai stau un an, 2, 3, 5. Izabela este acum doamna Onoriu. Ne dorim deja copii. Ne-am făcut planuri”, a spus Daniel Onoriu în urmă cu ceva timp la Antena Stars.