03/12/2024

EXCLUSIV/ Stela Popescu amână să se urce pe cântar, după ce a avut toată familia acasă. ”Toată săptămâna am avut banchet”

Stela Popescu nu obișnuiește să mănânce prea mult, dar de data aceasta a pierdut măsura. Actrița a dezvăluit pentru care să se urce pe cântar.

Se întâmplă destul de rar ca Stela Popescu să aibă strânsă, laolaltă, toată familia. Asta pentru că atât fiica vitregă a actriței, Doina Maximiliam, cât și nepoata sa, Stanca Radu, lucrează tot în domeniul cinematografic, iar ultima nu locuiește în România. Fericită însă că acest lucru s-a întâmplat, Stela Popescu nu a mai ținut cont de nimic. A făcut tot posibilul să se simtă bine în mijlocul al lor ei. Le-a pus la dispoziție tot blocul construit inițial pentru a fi închiriat. Mai mult, actrița a fost în al nouălea cer, asta și pentru că l-a avut alături de nepoțelul său, de doar nouă luni, pe care-l iubește foarte tare.

”Fata Doinei (n.r. fiica pe care actrița a înfiat-o) are un băiețel de nouă luni. Stăm ore întregi și ne uităm la el. Eu nu am avut până acum astfel de senzații. Acum îmi dau seama ce înseamnă să fii bunic. Își vine să-l săruți peste tot”, a declarat actrița pentru Libertatea.

Doina Maximilian, fiica adoptivă a Stelei Popescu

Stanca Radu, nepoata Stelei Popescu

În astfel de condiții, Stela Popescu nu s-a mai uitat la regimul alimentar și a întrecut măsura. Încă nu s-a urcat pe cântar, spune ea, pentru a nu-și strica buna-dispoziție.

”Eu de obicei nu mănânc prea mult, dar toată săptămâna a fost un banchet. După ce vor pleca ei, o să mă cântăresc”, ne-a mai spus actrița.

Refuză să înstrăineze vreuna dintre vilele sale

Stela Popescu este, printre altele, proprietara a două vile de lux, una în centrul capitalei, și cealaltă pe litoral, în stațiunea 2 Mai. Actrița este cea care s-a ocupat de amenajarea lor. În ambele case, aceasta are foarte multe obiecte vechi, de valoare, aduse de ea din toate colțurile lumii, pe unde a umblat. De asemenea, ea mai are și un bloc de trei etaje, tot în capitală. Deși a primit oferte să vândp vreuna dintre proprietăți, actrița nu are de gând să facă acest lucru. Ea dorește ca toată averea agonisităî să rămână familiei sale.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *