Antrenorul federal Mihai Bobocică trebuia să decerneze trofeul campioanei României la tenis de masă. Nu a mai ajuns însă, luni, după-amiază, la Mioveni, acolo unde s-a disputat manșa retur a finalei Superligii Naționale dintre CS Mioveni și CS Pristavu Câmpulung.
A decedat pe drum, în urma unui cumplit accident rutier, petrecut în judeţul Olt, pe Drumul Naţional 65, la Pădurea Sarului, în care și-au mai pierdut viața patru oameni.
Mihai Bobocică, 63 de ani, se deplasa dinspre Craiova, la volanul unui autoturism Seat, și mai avea de străbătut circa 100 de kilometri până la sală. Era însoțit de un prieten, care stătea în dreapta, pe ”locul mortului”, dar care, ca prin minune, a scăpat teafăr.
Matorii oculari au povestit pentru Libertatea că antrenorul oltean nu a avut nicio șansă. Autoturismul condus de el a fost izbit frontal de un TIR intrat pe contrasens. O anvelopă a unui autotren condus de un bărbat de 31 de ani, din Gura Șuții, județul Dâmbovița, a explodat, șoferul pierzând controlul autovehiculului cu care se deplasa din sens opus.
Martor ocular: ”A fost carnagiu”
”A fost carnagiu. N-am mai văzut în viața mea așa ceva. Au fost striviți pur și simplu. Accidentul s-a petrecut în panta de lângă popas. Mașina lui Bobocică era în coborâre, pe drumul cu o bandă, iar TIR-ul urca, pe banda a doua. Spre Craiova sunt două benzi. TIR-ul a intrat pe contrasens, l-a lovit în stânga unde era Bobocică, apoi a intrat în șantul de pe marginea drumului. Bobocică era un șofer foarte prudent, nu mergea cu viteză”.
Bobocică a fost transportat în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina. După investigații amănunțite s-a încercat stabilizarea antrenorului și se intenționa transferul lui la un spital superior, pentru intervenție neurochirurgicală. Antrenorul federal Petre Arnăutu (LPS Slatina) a ajuns imediat la spital, unde a apărut și ginerele regretatului Mihai Bobocică. La mai puțin de două ore de la accident a survenit, însă, decesul.
Mihai Bobocică a prins perioada de glorie a tenisului de masă craiovean. A fost elevul reputatului antrenor Virgil Bălan, apoi coleg cu regretatul tehnician.
Fiul lui Mihai Bobocică, care se numeşte tot Mihai Bobocică, joacă de ani buni tenis de masă în Italia.
Familie ucisă
În coleziune a mai fost implicat un autoturim care mergea regulamentar în spatele mașinii lui Mihai Bobocică. În acesta se aflau patru persoane, o femeie în vârstă de 31 de ani, Maria Ion, un bărbat în vârstă de 37 de ani, Petre Ion și cei doi copii ai acestora, o fată și un băiat, de trei și șapte ani. Toți au murit.
Șoferul TIR-ului este cercetat în prezent pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Rezultatul testului cu alcoolmetrul a fost negativ, a precizat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.