03/12/2024

A fost impuscat seful de cabinet al lui Ianukovici

Andrei Kliuev, fostul şef de cabinet al preşedintelui demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar fi fost împuşcat, potrivit purtătorului său de cuvânt, transmite Associated Press.

Kliuev s-ar afla în spital, fiind rănit la picior, transmite RBK Ucraina, citind surse din administraţia prezidenţială. „Acasă la Andrei Kliuev au fost două atacuri, pe 23 şi 24 febr. La al doilea au participat peste 20 de oameni înarmaţi, atunci a fost rănit în picior cu o armă de foc“, au declarat surse apropiate pentru agenţia RBK Ucraina, precizând că viaţa lui nu este în pericol.

RBK adaugă că mai multe organizaţii media au scris că Andrei Kliuev s-a aflat alături de Ianukovici în avionul cu care acesta a plecat vineri din Kiev la Harkov. Pe numele preşedintelui demis Viktor Ianukovici şi a mai multor foşti oficiali din regimul său au fost emise mandate de arestare pentru „omor în masă”. Viktor Ianukovici nu a mai fost văzut de sâmbătă. El a plecat din capitala tot mai primejdioasă pentru el la Harkov, oraş aflat în apropiere de graniţa cu Rusia şi tradiţional pro-est. Acolo a aflat că a fost demis de parlament, care a decis şi devansarea datei pentru alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale pentru 25 mai în loc de decembrie, aşa cum dorea Ianukovici. Ianukovici încercase în timpul zilei de sâmbătă să fugă din ţară la bordul unui avion, căruia nu i s-a permis însă să decoleze de la Doneţk. Însoţitorii lui Ianukovici au încercat chiar să-i mituiască pe angajaţii aeroportului din Doneţk, oraş puternic industrializat din estul ţării şi una dintre cele mai puternice zone pro-Rusia, pentru a-i lăsa să plece. Nimeni nu a putut specifica însă care era destinaţia finală a aparatului de zbor. Preşedintele a plecat apoi cu o maşină de la aeroport. De atunci însă nu s-a mai auzit nimic de preşedintele demis de parlament, iar purtătorul său de cuvând a declarat duminică dimineaţă că nu ştie unde se află Ianukovici.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *