Declarată capitala culinară a insulei de smarald, Panagia este un paradis al gurmanzilor dar și al celor pasionați de istoria și tradițiile grecești. Panagia se află în zona de nord, la numai 10 km distanță de Limenas și a fost încă din cele mai vechi timpuri una dintre cele mai importante așezări din Thassos.
Descoperă Thassos în această primăvară!
În ciuda turismului tot mai dezvoltat care a pus stăpânire în ultimii ani pe insula Thassos, Panagia a reușit să se mențină autentic, tradițional și pitoresc, păstrându-și farmecul cu care a fost înzestrat odinioară. Aici vei putea admira o seamă de construcții în stil local care au fost conservate exemplar. Cele mai multe clădiri istorice din piatră cu acoperișuri din țiglă roșie și fațade albe, au fost transformate în muzee, taverne sau magazine de suveniruri.
Panagia se prezintă ca un muzeu în aer liber, cu străzi înguste care amintesc de perioada medievală, pavate cu piatră brută și închise circulației cu automobilul. Cu biserici istorice și fabrici de ulei de măsline, care încă păstrează vechile prese cu care sătenii pregăteau în trecut măslinele.
Peisaje pitorești încântătoare
Pitoreasca așezare a fost denumită Panagia de la biserica cu același nume aflată aici – care provine de la numele elen al Maicii Domnului. Biserica Panagia este cea mai veche de pe insulă și se află poziționată într-un cadru paradisiac pe malul mării, într-o pădure de pini și leandri. Este totodată și cel mai vizitat obiectiv religios și istoric de pe insula Thassos, și printre cele mai importante edificii de cult grecești.
Pentru că este supranumită capitala culinară a insulei, turiștii care ajung în Panagia au posibilitatea să deguste unele dintre cele mai delicioase preparate tradiționale grecești. De pe masa cu bunătăți nu lipsesc fructele de mare și peștele gătite după rețete locale, sau diversele tipuri de miere pentru care satul a devenit cunoscut în Europa.
În fiecare an pe data de 15 august, are loc cea mai mare procesiune de pe insulă dedicată Fecioarei Maria, pentru greci fiind a doua cea mai importantă sărbătoare după Paște. Evenimentul include târguri tradiționale cu produse locale, miere de cimbrișor, icoane sculptate în lemn de măslin, decorațiuni pentru casă, dar și dansuri tradiționale și muzică locală.
Hotel Menel 2*+ – tarife de la 399 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.
Post-ul (P) Panagia – cea mai pitorească așezare din Thassos apare prima dată în Libertatea.ro.