Oana Roman și-a aniversat ziua de naștere. A fost petrecere comună, împreună cu mama ei, care este născută tot în aprilie.
Oana Roman a organizat mare petrecere joi seară, 20 aprilie. Vedeta și mama ei, care s-a născut în luna aprilie, au dat o petrecere comună, la un salon de București, unde a fost invitată lumea bună din showbiz și nu numai.
Vedeta, care a avut probleme în căsnicie cu Marius Elisei, a împlinit luna aceasta 41 de ani, în timp ce mama sa, Mioara Roman a făcut 77 de ani.
Într-un intervu pe care l-a acordat pentru emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1, a mărturisit că tatăl ei, fostul premier al României Petre Roman, nu i-a trimis nici măcar un buchet de flori. S-a mulțumit doar să-i facă urări la telefon.
„Tata m-a sunat de ziua mea. Asta a fost tot. M-a sunat, mi-a spus „La mulți ani”. Nu mi-a trimit niciun cadou, nu mi-a trimis flori, nu a venit să mă vadă și deci azi nu e aici… Nu o sună(n.r. pe Mioara Roman). De când s-a despărțit, el a refuzat să mai vorbească vreodată cu ea, deci clar nu a sunat-o”, a declarat Oana Roman.
Oana Roman și-a aniversat ziua de naștere. A primit o mulțime de cadouri
„Din punctul meu de vedere cel mai spectaculos şi minunat cadou sunt aceste flori minunate pe care le-am primit de la prietenul meu Gabi Tamaş şi de la soţia lui. I-a adus mamei 77 de trandafiri şi mie 41 de trandafiri, exact numărul anilor. Am primit cred că o groază de parfumuri, o bijuterie superbă, eu port. Acesta este un cadou de la prietena mea, este un accesoriu de gât. O brăţară de la alţi prieteni de-ai mei, un ulei de corp cu sclipici, nu ştiu ce mai am pe aici. O cremă, sunt scumpe rău cremele de la ăştia”, a mai spus Oana Roman.
Post-ul Oana Roman și-a aniversat ziua de naștere. Ce gest a făcut tatăl ei, Petre Roman apare prima dată în Libertatea.ro.