23/11/2024

Razboiul dintre Antonia si Vincenzo Castellano se anunta a fi de lunga durata

Procesul de divorţ şi custodie dintre Antonia (25 de ani) şi Vincenzo Castellano (28 de ani) se anunţă a fi de lungă durată. Solista a cerut instanţei din România să emită o ordonanţă preşedinţială prin care fiica ei, Maya (3 ani), să locuiască alături de mamă, şi nu de tată, ca în prezent. Însă, până la finalizarea procesului, şansele Antoniei să-şi recupereze copila sunt foarte mici. Şi asta pentru că italianul nu intenţionează să o aducă pe micuţă în ţară.

Conform unor apropiaţi ai lui Vincenzo Castellano, acesta nu este dispus să o lase pe Maya în grija mamei nici măcar dacă instanţa îi va da aviz favorabil acesteia prin ordonanţă preşedinţială.
De altfel, italianul a avertizat-o pe Antonia că nu va permite ca fiica lui să fie îngrijită între concertele pe care ea le are prin ţară şi să rămână pe mâna vreunei bone.
Ultima întâlnire a celor doi soţi a avut loc la începutul acestei luni, când solista a fost în Italia împreună cu mama ei.
Familia s-a reunit, iar micuţa a petrecut câteva zile împreună cu mama ei şi cu bunica din România. Antonia a profitat de ocazie şi s-a pozat cu cea mică, astfel încât să-şi poată alina dorul de ea când va reveni în ţară.
Războiul dintre soţii Castellano se anunţă a se prelungi şi este posibil să continue şi în Italia, ţara natală a tatălui micuţei. Acesta va face uz de toate armele avocăţeşti pentru a-şi ţine fiica alături de el, dar şi de familia lui, la Napoli.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *