23/11/2024

De azi, Alex Velea si Smiley, impreuna cu Dana Budeanu vor lansa o colectie care se numeste Maidana by Fratziware

Sunt pe val, au concerte şi sunt în topurile muzicale cu piesele lor. Însă de azi, Smiley (30 de ani) şi Alex Velea (29 de ani), împreună cu Dana Budeanu vă prezintă colecţia Maidana by Fratzwiare, special pentru tinerii din toată ţara. Cei doi vor susţine chiar şi un concert la lansarea acestei colecţii, care se va face într-un mall din capitală.

 

Cei doi solişti au început o campanile pe internet, pe paginile lor de socializare, unde au început să pună fotografii în care păreau că s-au apucat de croitorie. Smiley şi Alex Velea au început să publice pe conturile de Facebook fotografii cu subînţeles, sporind suspansul fanilor care abia aşteaptă să se îmbrace ca favoriţii lor.

Hainele din noua colecţie se vor găsi în magazinele Danei Budeanu din Capitală şi din ţară, iar acestea vor fi în culori vii, deschise. Vor exista două categorii de haine, unele realizate fix pe genul lui Alex Velea, cu tricouri mulate pe muşchi, pantaloni largi, veste excentrice, iar celelalte create “după chipul şi asemănarea” lui Smiley. Vor fi tricouri cu mesaje haioase, de vară, la preţuri accesibile tuturor clienţilor tineri. Acestea se vor găsi de mâine în toate magazinele Danei Budeanu dar se pot cumăra şi online.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *