23/11/2024

Povestea primului nevăzător din Sibiu ajutat de un câine de ghidaj

Paul, în vârstă de 19 ani, din Sibiu, și Phantom, câinele său de ghidaj, au ajuns în atenția lumii după ce zilele trecute un șofer de autobuz neatent a închis prea repede ușile și l-a trântit pe acesta în timp ce cobora însoțit de patrupedul care îl însoțea.

Paul spune că nu este supărat după acel eveniment, fiind, în mare parte obișnuit să fie privit ciudat în ultimele șase luni, de când este însoțit de câinele său de ghidaj, Phantom.

Povestea celor doi începe în septembrie 2016, când asociația Angel Dogs i-a donat lui Paul câinele de ghidaj, iar de atunci tânărul student sibian nu mai depinde de nicio altă persoană la care, altfel, ar fi apelat pentru a se putea deplasa.

„Acum pot să plec singur, însoțit de Phantom, când vreau și oriunde vreau și să stau cât doresc. Era mult mai dificil înainte, când tot trebuia să mă rog de câte cineva“, spune Paul.

Tânărul a fost nevoit însă să repete până acum de sute de ori povestea sa și să îi facă pe oameni să înțeleagă că este dreptul lui să intre în bancă, biserică sau autobuz însoțit de un câine de ghidaj.

„La noi sunt foarte puțini oameni care știu ce înseamnă un câine de ghidaj. De sute de ori trebuie să vorbesc și să explic că, de fapt, și legea îmi permite să fiu însoțit oriunde de Phantom. În special persoanele în vârstă sunt cele care vociferează cel mai tare. ”Alo, alo, ce e cu câinele în autobuz”, îmi spun de cum urc. Sau, chiar șoferii de autobuz îmi cereau să îi pun botniță lui Phantom, chiar dacă e câine de ghidaj, ori îmi cereau tot felul de legitimații și documente“, a povestit Paul pentru Turnul Sfatului.

Paul a mai spus și că sunt localuri pe care le frecventează împreună cu ajutorul său patruped însă în cele mai multe a fost nevoie de muncă de lămurire pe motiv că, spre exemplu, Phantom poate aduce pureci de pe stradă.

”De parcă nu și oamenii pot face asta. Sau că poate vine Sanepidul și găsește păr de câine în mâncare. Păi, câinele meu stă în bucătărie sau sub masă?”

Ceea ce îl bucură pe studentul sibian este că în urma discuțiilor cu cei care îl opresc deoarece este însoțit de un câine, acești aînțeleg în cele din urmă situașia și dacă un nevăzător din străinătate va veni în Sibiu însoțit de câinele său de ghidaj nu va mai trece prin ce a trecut el și va fi normal acceptat în multe locuri.

Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Post-ul Povestea primului nevăzător din Sibiu ajutat de un câine de ghidaj apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *