21/11/2024

50 de diete care te salvează după Paște. De 1 Mai vei arăta senzațional în costum de baie!

Dacă ai exagerat puțin de Paște, nu trebuie să își faci griji! Cu toții ne bucurăm de mesele împreună cu familia, mai ales că avem și metodele perfecte pentru a reveni în formă. Iată 50 de diete la care poți apela pentru ca până la 1 Mai să arăți senzațional.

Dieta 1. Cu pâine

Cura durează şapte zile, timp în care se consumă zilnic zece felii de pâine graham, neagră sau de secară. Lăsate o zi să se usuce, ele se ung cu margarină şi se mănâncă după un program strict. Obligatoriu, hidratarea va fi intensă, cu apă plată şi sucuri naturale.
EXEMPLU DE MENIU

  • Mic dejun: Două felii de pâine.
  • Prânz: Patru felii de pâine.
  • Gustare: O felie de pâine şi un pahar de lapte sau o ceaşcă de ceai neîndulcit.
  • Cina: Două felii de pâine si apoi, înainte de culcare, încă o felie.

Eficienţa: Slabesti cinci kilograme în sapte zile.

Dieta 2. Cu nuci şi seminţe

Regimul cu nuci si seminţe poate fi urmat în orice perioada a anului.
EXEMPLU DE MENIU

  • Mic dejun: 250 g brânză de vaci cu migdale, o felie de pâine neagra, un pahar de suc de portocale, o ceaşcă de ceai sau o cafea.
  • Prânz: 200 g curmale cu miez de nucă.
  • Cina: O farfurie de supă de broccoli, 200 g salată de ciuperci cu nuci, struguri sau prune, un pahar de suc natural de fructe.

Eficienţa: Slabesti trei kilograme în 10 zile.

Dieta 3. Cu carne de porc

Mulţi nutriţionisti nu includ carnea de porc în regimul lor pentru slăbit. Totusi, preparata dietetic, aceasta ofera organismului o cantitate importanta de fier şi de proteine.
EXEMPLU DE MENIU

  • Mic dejun: O felie de pâine graham cu o felie de muşchi de porc afumat, o ceaşcă de cafea.
  • Prânz: 200 g muschi file la gratar cu garnitura de broccoli sau spanac fiert, un fruct.
  • Cina: O salată cu bucaţele de carne de porc la grătar sau doi cremvurşti fierţi.

Eficienţa: Slăbesti trei kilograme în şapte zile.

Dieta 4. Cu carne de vită

Dieta cu carne de vită e formată, practic, din două mese, pentru că micul dejun recomandat abia dacă reuşeşte să-ţi “păcălească” foamea. Totuşi, prânzul e consistent şi îţi poate asigura energia necesară pentru un program normal de lucru. Carnea de vită e o sursă bună de fier, cupru, seleniu şi vitaminele B12 şi D.
ZILNIC

  • Mic dejun: O ceaşcă de ceai de plante cu o linguriţa de miere.
  • Prânz: 200 g friptură de carne de vită cu legume la cuptor, stropite cu ulei de măsline.
  • Cina: Salată de crudităţi.

Eficienţa: Slăbeşti două kilograme în cinci zile.

Dieta 5. Cu carne de pui

Considerată una dintre cele mai sănătoase cărnuri, cea de pui este recomandată pentru o nutriţie sănătoasă şi pentru pierderea în greutate.
ZILNIC

  • Mic dejun: O felie de pâine neagră cu puţina margarină, 50 g piept de pui fiert.
  • Gustare: Un măr.
  • Prânz: O jumatate de pulpa de pui la gratar, fara pielița, servita cu o salata verde, cu un castravete, doua ridichi, o lingura de ulei de masline si zeama unei lamâi.
  • Gustare: Un kiwi sau o portocala. Cina: Exact ca la prânz.

Eficienţa: Slăbeşti două kilograme în 6-7 zile.

Dieta 6. Cu borş

Condiţia ca dieta sa funcţioneze e să fie urmată întocmai şi concomitent cu o hidratare corespunzătoare (doi litri de apa pe zi).

  • PRIMA ZI. Se consumă fructe la discreţie si o cană de borş.
  • A DOUA ZI. Se mănânca legume la discreţie si se beau două căni de borş.
  • A TREIA ZI. Se consumă fructe şi legume la discreţie si trei căni de borş.
  • A PATRA ZI. Se mănâncă trei banane şi se beau patru căni de borş.
  • A CINCEA ZI. Se consuma carne de vita (fiarta sau la gratar) si cinci cani de bors.
  • A ŞASEA ZI. Se consumă carne de vită cu legume la grătar şi se beau şase căni de borş.
  • A ŞAPTEA ZI. Se consumă orez decorticat, legume fierte, două pahare de suc natural de fructe şi şapte căni de borş.

Eficienţa: Slăbeşti două kilograme în trei zile.

Dieta 7. Cu mămăligă

Deşi nu are un gust deosebit, mămăliga este foarte hrănitoare. Azi, multe doamne şi domnişoare apelează la acest preparat pentru a slăbi.
ZILNIC

  • Mic dejun: O felie de mămăliga rece, cu o cană de lapte.
  • Prânz: 200 g mămăligă cu o salată de crudităţi.
  • Cina: 200 g mămăligă cu 60 g brânză de vaci.

Eficienţa: Slăbeşti un kilogram în 5-6 zile.

Dieta 8. Cu argilă

Este una dintre cele mai recomandate cure de slăbire, deoarece, pe lânga pierderea kilogramelor în plus, argila asigură si detoxifierea organismului. Ea trebuie preparata însă într-un anumit fel pentru a avea efect. Astfel, pentru o masa, la 150 ml de apă plată se adaugă o linguriţă de argilă (7 grame de pulbere). Se lasă la rece minimum 5 ore, după care se poate bea apa (fără argila), cu 20-30 de minute înainte de masă. Cura se urmează timp de şapte zile, după care, alte 21 de zile, cu o oră înainte de masă, se înghite câte o linguriţă din argila rămasă, amestecând-o cu puţina apă plată proaspătă.
Eficienţa: Slăbeşti până la zece kilograme în două săptamâni, cu condiţia ca regimul tău alimentar să fie şi el unul sănătos.

Dieta 9. Cu seminţe de cânepă

Un aliment de baza în alimentaţia vegetariană, seminţele de cânepă oferă organismului proteinele de care are nevoie. E buna şi în diete, pentru ca o porţie de 100 de grame din acest aliment poate înlocui masa de prânz sau cina. Dacă nu te saturi, poţi adăuga cânepa la o salată de roşii sau de castraveţi, preparată cu ulei de măsline şi cu zeamă de lămâie. Nu exagera cu mâncarea la micul dejun! Dimineaţa se recomandă o ceaşcă de ceai sau de cafea cu câţiva biscuiţi saraţi sau un fruct.
Eficienţa: Slăbeşti o jumătate de kilogram pe zi.

Dieta 10. Regimul cu mâncare pentru bebeluşi al lui Reese Witherspoon

La un moment dat, alarmată de faptul ca avea câteva kilograme în plus, Reese Witherspoon, protagonista din filmul “Blonda de la Drept”, a apelat la mâncarea pentru bebeluşi. Ea a reuşit să slăbeasca rapid consumând la fiecare dintre cele trei mese principale câte 200 de grame de piureuri pentru copii de cel mult un an. În ceea ce priveşte gustările, ea a mâncat fructe şi s-a hidratat cu multă apă plată sau cu limonadă cu miere.
Eficienţa: Slăbeşti un kilogram la fiecare două zile.

Dieta 11. Regimul Madonnei, cu carne crudă

Un regim alimentar extrem este cel cu carne cruda, în general de vită, la prânz sau la cină. Dieta, popularizată de mai multe vedete americane, printre care şi Madonna, oferă rezultate rapide.
EXEMPLU DE MENIU

  • Mic dejun: O felie de pâine integrală cu unt şi cu gem, un fruct, un ceai.
  • Prânz: 150 g carne crudă.
  • Gustare: Salată de crudităţi.
  • Cina: 150 g carne crudă.

Eficienţa: Slăbeşti cel puţin două kilograme pe saptamână.

Dieta 12. Dieta cu supă de alge a lui Elizabeth Hurley

“Când vreau să slăbesc consum cel puţin şase căni de supă de alge pe zi. Îmi este de ajuns să fiu în formă, dar şi să pierd grăsimile”, a mărturisit actriţa Elizabeth Hurley pentru publicaţia britanică Daily Mail. Preparată cu morcovi, pătrunjel, roşii şi alge marine, ciudata supă se poate servi caldă sau la temperatura camerei.
ZILNIC

  • Mic dejun: O cană de supă.
  • Gustare: O cană de supă.
  • Prânz: Două cani de supă.
  • Gustare: O cană de supă.
  • Cina: O cană de supă.

Eficienţa: Slăbeşti trei kilograme în şapte zile.

Dieta 13. Cu lămâie verde

Se consumă zilnic cel puţin doi litri de limonadă din lămâie verde cu o linguriţă de miere de salcâm şi se ţine următorul regim:
PRIMA ZI
Mic dejun: Lapte cu cereale, pâine graham cu unt şi marmeladă.
Prânz: Pui fript fără ulei şi salată asortată.
Cină: Fructe deshidratate şi peşte marinat.
A DOUA ZI 
Mic dejun: O chiflă neagră cu şuncă de curcan, roşii şi castraveţi.
Prânz: Supă caldă de pui cu morcovi şi paste din făină integrală.
Cină: Un castronel de salată de sezon în care ai picurat suc de lămâie verde şi garnitură de cartofi copţi.
A TREIA ZI
Mic dejun: Pâine prăjită cu caşcaval, lapte dulce.
Prânz: Friptură de vită cu garnitură de legume fierte sau crude.
Cină: Mâncare de linte cu ciuperci marinate.
A PATRA ZI 
Mic dejun: Cereale cu lapte sau croissant cu gem, brânză dulce sau caşcaval.
Prânz: Peşte la cuptor, cu mor­covi, mazăre şi multe mirodenii.
Seara: Cartofi natur cu un strop de smântână.
Eficienţă: Slăbeşti 4 kg în 4 zile.

Dieta 14. Mediteraneană

Mic dejun: Fructe de sezon, o felie de pâine cu miere.
Gustare: Măr sau pepene.
Prânz: Aperitiv fără carne, precum spanac cu orez, apoi carne la grătar cu salată stropită cu ulei de măsline, fără pâine.
Cină: Similară prânzului, constă în carne cu legume, măsline, brânză feta şi un pahar cu vin roşu.

Eficienţă: Slăbeşti cel puţin 2 kg în 7 zile.

Dieta 15. Regimul lui Teo Trandafir

LUNI
Mic dejun: Un ceai, o omletă  dintr-un ou şi o felie de şuncă presată, o felie de pâine, o portocală.
Prânz: 150 g de carne de vită la grătar, salată de crudităţi.
Cină: 100 g peşte la cuptor, un ceai de tei şi un măr.

MARŢI
Mic dejun: Un ou fiert, un ceai verde şi o felie de pâine de secară.
Prânz: Piept de pui la grătar, un iaurt degresat, un măr.
Cină: Fasole verde fiartă, o portocală şi un ceai de lămâie.

MIERCURI 
Mic dejun: O cafea, o felie de pâine şi 100 g de şuncă presată.
Prânz: Peşte la grătar cu lămâie, o banană.
Cină: Salată de crudităţi cu piept de pui, un ceai de fructe, un kiwi.

JOI 
Mic dejun: Un bol cu fulgi de porumb şi un pahar de lapte, un măr.
Prânz: 150 g filé de somon, o felie de pâine de secară, o portocală.
Cină: O salată de sezon, o portocală şi un ceai de tei.

VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ 
Se repetă meniul de luni, marţi şi miercuri.

Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în două săptămâni.

Dieta 16. Cu ceai verde

Ca să te răcoreşti şi să slăbeşti în acelaşi timp, înainte de fiecare masă principală bea 250 ml de ceai verde cu gheaţă.

ZILNIC 
Mic dejun: O cană de ceai verde.
Prânz: Carne slabă la grătar cu legume la abur.
Gustare: O cană de ceai şi 3 biscuiţi.
Cină: Salată de crudităţi de sezon.

Eficienţă: Slăbeşti 2 kg în 7 zile.

Dieta 17. Cu peşte şi legume

PRIMELE 3 ZILE
Mic dejun, prânz, cină: Doar legume proaspete, la grătar sau la abur, stropite cu ulei de măsline.

A PATRA ZI 
Mic dejun, prânz, cină: Peşte slab, fiert sau la grătar, cu garnitură de legume preparate sau salate din legume proaspete.

ULTIMELE NOUĂ ZILE 
Mic dejun: O bucată de peşte cât o palmă prăjit cu ulei de măsline, salată de legume.
Prânz: Un peşte cu legume la abur, cu lămâie.
Cină: Doar salate de legume proaspete.

Eficienţă: Slăbeşti 3-4 kg în 14 zile.

Dieta 18. Dieta de cinci zile

ZILNIC 
Mic dejun: O cană de lapte şi fulgi de ce- reale.
Gustare: O banană.
Prânz: O jumătate de conservă de ton, un cartof fiert, pasat şi amestecat cu lapte.
Gustare: Un iaurt mic, fără fructe.
Cină: Peşte (macrou, cod) fiert sau la grătar, doi cartofi fierţi. 
Gustare:
 150 g orez cu lapte.

Eficienţă: Slăbeşti 2 kg în cinci zile.
Părerea specialistului: Se poate urma sub atenta observaţie a unui medic specialist, care să intervină atunci când organismul e prea slăbit de la dieta săracă în nutrienţi.

Dieta 19. Cu ananas

ZILNIC 
Mic dejun: 300 g de ananas tăiat bucăţele, un pahar de suc de portocale, trei linguri de cereale.
Prânz: Salată cu 200 g ananas, un ardei, două cepe mici şi 50 g legume de sezon.
Cină: 300 g ananas cu 100 g ciuperci şi 50 g carne de curcan.

Eficienţă: Slăbeşti 4 kg în 7 zile.
Părerea specialistului: Dietă de înfometare, nerecomandată de medicii specialişti.

Dieta 20. Cu 1.200 de calorii/zi

ZILNIC 
Mic dejun: 50 g graham, două ouă fierte, o cafea neagră.
Gustare: O banană.
Prânz: 100 g muşchi de porc la grătar, 100 g orez fiert.
Gustare: O portocală.
Cină: 100 g mămăliguţă, 100 g brânză de vaci, un ou fiert, 20 g unt.

Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în 7 zile.

Dieta 21. Dieta pe vârste

La 20 de ani

ZILNIC
Mic dejun: 40 g cereale – fulgi de porumb sau de ovăz, 150 ml lapte, un fruct.
Prânz: 100 g carne slabă sau 130 g peşte, 15 ml ulei de măsline, 200 g legume preparate sau crude, 60 g pâine, un iaurt, un fruct. Gustare: 40 g pâine, 20 g ciocolată neagră.
Cină: 150 g legume crude sau preparate cu o lingură de ulei vegetal, 30 g brânză, un fruct.

La 30-40 de ani

ZILNIC 
Mic dejun: un iaurt dietetic, 60 g pâine, 10 g unt, o lingură cu dulceaţă.
Prânz: 40 g ton, 150 g legume preparate la abur, 150 g paste cu ulei de măsline, un fruct.
Cină: 250 ml supă de legume, 130 g carne slabă, 30 g brânză, 40 g pâine, un fruct.

La 40-50 de ani

ZILNIC 
Mic dejun: 150 ml lapte degresat, un corn, 10 g unt, o lingură cu dulceaţă.
Prânz: Un ou sau 50 g peşte, 150 g legume la grătar cu puţin ulei de măsline, un iaurt fără grăsimi, un fruct.
Cină: 150 g paste, 60 ml smântână, 150 g peşte slab, 40 g pâine, 30 g brânză, un fruct.

La peste 50 de ani

ZILNIC 
Mic dejun: 50 ml lapte semidegresat, 60 g pâine, 8 g unt, un fruct.
Prânz: 150 g paste, 100 g legume crude, 100 g carne slabă, două linguri cu ulei vegetal, un iaurt integral, un fruct.
Gustare: 60 g pâine, 40 g brânză.
Cină: 300 ml supă de legume, 80 g peşte, o lingură de ulei de măsline, un iaurt integral, un fruct.

Eficienţă: Slăbeşti între 2 şi 5 kg în 7 zile.

Dieta 22. Regimul paharului

Denumirea dietei este dată de paharele din care se bea whisky (cu o capacitate de circa 200 ml) folosite pentru a măsura cantitatea de mâncare consumată. Aceste pahare sunt utilizate pentru controlul por‑iilor. Cine urmează dieta poate mânca orice îsi doreste. Cel mai important e că fiecare ingredient al unei mese să încapă într-un pahar.
EXEMPLU DE DIETĂ
Mic dejun: Cafea cu lapte, goffre cu fructe de pădure proaspete.
Prânz: Supa cremă de legume, o felie de pâine prăjita.
Cina: Un pahar de vin roșu, friptură de vita, o jumatate de cartof, legume gratinate și o bucaț‑ică de ciocolată neagră.

Eficien‑ă: Slăbești două kg/lună.

Dieta 23. Cu cireşe

Săptămânal, timp de trei sau patru zile mănâncă numai cireşe – între două şi trei kg pe zi, îm­părţite în trei-cinci porţii.
Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în 7 zile.

Dieta 24. Cu mere

ZIUA 1 
Mic dejun: Mere.
Prânz: Mere.
Cină: Mere.
ZIUA 2 
Mic dejun: Mere.
Prânz: Salată verde cu lămâie, brânză cottage.
Cină: Mere.
ZIUA 3 
Mic dejun: O felie de pâine integrală, o felie de şuncă şi un măr.
Prânz: O salată verde mare cu morcovi şi ceapă.
Cină: Mere.
ZIUA 4 
Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de şuncă şi un măr.
Prânz: Salată de legume fierte, fără cartofi, ton cu lămâie.
Cină: Cereale cu lapte degresat.
ZIUA 5 
Mic dejun: Un măr, un ou fiert, o felie de pâine.
Prânz: O salată de legume crude, carne la cuptor.
Cină: Mere. Atenţie! Se consumă minimum doi litri de apă pe zi!

Eficienţă: Slăbeşti 3-4 kilograme în 5 zile.

Dieta 25. Cu fructe de vară

ZILNIC 
Mic dejun: O ceaşcă de cafea fără zahăr, 100 de grame de biscuiţi dietetici, 250 de grame de fructe de sezon, la alegere.
Prânz: O porţie de supă de legume, 200 de grame de friptură de vită sau de pui la grătar, 250 de grame de fructe la alegere.
Cină: O porţie de orez cu legume sau o porţie de peşte slab la cuptor, un iaurt natural mic, 250 grame de fructe la alegere.
Eficienţă: Slăbeşti 2 kg în 7 zile.

Dieta 26. Cu pere

Se ţine două-trei zile pe săptămână şi e alcătuită din pere coapte. Mănâncă 2-3 kilograme de fructe pe zi, în 5-7 porţii, la ore fixe. În restul zilelor, consumă pere dimineaţa, pe stomacul gol, şi abţine-te de la mezeluri, de la car­­­ne grasă, sosuri, dulciuri, cafea şi alcool.
Eficienţă: Slăbeşti două kg în 7 zile.

Dieta 27. Cu prune

Mic dejun: 8 prune crude.
Gustare: 100 g nuci, 5 biscuiţi cu ovăz.
Prânz: Supă de vară, friptură şi legume, patru prune crude.
Gustare: 6 prune uscate.
Cină: Două felii de pâine integrală, două felii de şuncă de pui.
Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în 14 zile.

Dieta 28. Cu banane

Mic dejun: 1-3 banane, un pahar cu apă la temperatura camerei.
Prânz şi cină: Mănâncă moderat, excluzând carnea grasă, cartofii şi pâinea. Ultima masă se serveşte la ora 18.00 şi se acceptă gustări de biscuiţi dietetici şi ceaiuri. Hidratarea trebuie să fie intensă.
Eficienţă: Slăbeşti 4 kg în 14 zile.

Dieta 29. De 3 zile

PRIMA ZI
Mic dejun:
 500 ml apă, la 30 de minute după un suc de grepfrut, şi după încă  15 minute, 250 ml lapte degresat.
Prânz: 200 g de peşte la abur cu zeamă de lămâie.
Gustare: Un iaurt cu miere.
Cină: Supă cu praz, morcovi, roşii, ţelină şi cimbru. Se beau trei căni la interval de 20 de minute.
Gustare: Un iaurt cu miere.
A DOUA ZI
Mic dejun şi prânz: 
Ca în prima zi.
Cină: 200 g peşte fiert şi un bol cu legume.
Gustare: Un iaurt cu miere.
A TREIA ZI
Mic dejun: 
Ca în prima zi.
Prânz: 250 g de brânză de vaci cu iaurt şi miere.
Gustare: Două mere, mâncate la o distanţă de două ore.
Cină: 200 g carne albă şi 300 g legume fierte cu ulei de măsline.
Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în cele 3 zile de dietă.

Dieta 30. Regimul 1.000

Se consumă, zilnic, cel mult 1.000 de calorii.
ZILNIC
Mic dejun: 
Lapte degresat sau 150 ml suc de portocale + 100 g cereale sau 50 g şuncă presată cu pâine integrală sau 100 g omletă cu legume.
Prânz şi cină: Alege, zilnic, două feluri dintre: spaghete cu dovlecei, sendviş cu carne slabă şi legume, 100 g ton în suc propriu, 100 g cremă de iaurt, pui fără pieliţă cu ciuperci la grătar.  Se servesc la distanţă de 4 ore.
Eficienţă: Slăbeşti 2-3 kilograme în 3 zile.

Dieta 31. Dieta Sarah

Regimul alimentar Sarah e popular în SUA şi i-a cucerit pe cei care l-au încercat pentru că dă rezultate rapide şi poţi mânca oricât vrei din alimentele indicate.
Prima zi: Doar mere.
A doua zi: Carne slabă, fiartă sau la grătar.
A treia zi: Lapte degresat.
A patra zi: Cartofi fierţi.
A cincea zi: Fasole verde la abur.
Eficienţă: Slăbeşti 4 kg în 5 zile.

Dieta 32. Cu oţet de mere

Dieta urmăreşte reducţia poftei de mâncare. Dizolvă două linguriţe de oţet de mere de cea mai bună calitate şi o linguriţă de scorţişoară într-un pahar cu apă caldă şi bea “licoarea“ înainte de micul dejun, de masa de prânz şi de cină, cu înghiţituri mici.
Eficienţă: Slăbeşti 2 kg în 7 zile.

Dieta 33. Cu apă

În fiecare dimineaţă, în loc de mic dejun se bea un pahar de apă, a doua zi, două pahare, a treia zi, trei pahare şi tot aşa până la cinci pahare. După aceea, începi să scazi câte un pahar pe zi, până ajungi iar la un pahar. În rest, se consumă alimente uşoare, gătite la abur sau la grătar, fără grăsimi şi fără zahăr.
Eficienţă: Slăbeşti 3 kg în 5 zile.

Dieta 34. Cu orez

Se mănâncă trei zile numai orez fiert în apă, fără sare sau alte condimente, şi se beau doi litri de apă. Se poate bea cafea neîndulcită. Următoarele trei zile se consumă fructe: mere, portocale, ananas, grepfrut etc. Ultimele trei zile se mănâncă legume crude sau fierte, mai puţin cartofi.
Eficienţă: Slăbeşti un kg la 2-3 zile.

Dieta 35. Cu proteine

Se mănâncă timp de o săptămână numai carne fiartă, iaurt dietetic, brânză dulce, ouă. Se consumă în orice cantitate şi combinaţie. În tot acest timp se bea câte o cană de ceai verde pe zi.
Eficienţă: Slăbeşti 3-4 kg în 7 zile.

Dieta 36. Dieta pe zodii

Rezultatul unei colaborări între o echipă de nutriţionişti şi una de astrologi, regimul se recomandă a fi urmat cel mult două săptămâni, după care se face pauză o săptămână.

Eficienţă: Slăbeşti, în medie, câte 2-4 kilograme în două săptămâni.

Dieta 37. Regimul Cristinei Spătar

După naştere, pentru că nu reuşea să scape de cele 17 kilograme pe care le avea în plus, cântăreaţa Cristina Spătar (39 de ani) a apelat la un regim cu mere. Ea a consumat, zilnic, cel mult două kilograme de fructe, cantitate împărţită în mese principale şi gustări.
Eficienţă: Slăbeşti cinci kilograme în două săptămâni.

Dieta 38. Cura Valentinei Pelinel

După ce s-a îngrăşat aproape 10 kilograme, Valentina Pelinel (30 de ani) a apelat la un nutriţionist şi la un antrenor personal, care i-au creat un program special cu care a slăbit opt kilograme în două luni.

EXEMPLU DE MENIU 
Mic dejun: Cereale integrale cu lapte degresat.
Prânz: 200 g carne albă la grătar cu garnitură de legume la abur, un fruct.
Gustare: Două mere sau un iaurt degresat.
Cină: O salată de crudităţi.
Eficienţă: Slăbeşti până la patru kilograme pe lună.

Dieta 39. Cura eschimoşilor

De mii de ani, locuitorii din cele mai reci zone ale Pământului mănâncă mult peşte gras, ca să reziste temperaturilor extreme. Regimul lor alimentar este unul sănătos, cu multe uleiuri esenţiale, iar principiile sale te pot ajuta să slăbeşti.
EXEMPLU DE MENIU 
Mic dejun: Un peşte uscat, o felie de pâine, o cafea fierbinte cu puţin zahăr.
Prânz: 300 g peşte la grătar, fructe uscate.
Cină: Salată verde cu fructe de mare.
Eficienţă: Slăbeşti un kilogram într-o săptămână.

Dieta 40. Regimul romanilor

Vechii romani “săreau” peste micul dejun, dar aveau o gustare în jurul prânzului. În rest, consumau multe salate şi fierbeau carnea sau o prăjeau în ulei de măsline.
EXEMPLU DE MENIU 
Gustare: Puţină carne slabă fiartă şi o bucată de brânză.
Prânz: O salată de crudităţi stropită cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie, două felii de pâine la cuptor, un pahar de vin.
Cină: O friptură de vită cu legume fierte, fructe, două pahare de vin.
Eficienţă: Slăbeşti două kilograme în cinci zile.

Dieta 41. Cura vikingilor

O masă tipică pentru dieta vikingilor includea hering, macrou, somon sau păstrăv, toate bogate în proteine şi Omega-3. De altfel, acestea încă reprezintă baza alimentaţiei popoarelor nordice de astăzi.
EXEMPLU DE MENIU
Mic dejun: Un ceai din plante, o felie de pâine cu seminţe.
Prânz: 200 g peşte la grătar, un nap la abur, salată de varză, un fruct.
Cină: 200 g carne slabă la grătar cu morcovi fierţi, un ceai.
Eficienţă: Slăbeşti un kilogram în 7 zile.

Dieta 42. Dieta aztecilor

Apropiată de cea a mexicanilor din ziua de astăzi, alimentaţia aztecilor le asigura  acestora energia necesară în luptă şi la ridicarea construcţiilor în piatră. Ei consumau multă fasole, arahide şi porumb.

EXEMPLU DE MENIU 
Mic dejun: 200 g fiertură de cereale cu puţină miere.
Prânz: 200 g piept de curcan la grătar, 100 g fasole fiartă cu condimente, arahide.
Cină: Salată cu mult porumb şi roşii.
Eficienţă: Slăbeşti un kilogram în patru zile.

Dieta 43. Dieta de primăvară

Primăvara, pe tarabele din pieţe găseşti salată, ridichi, ceapă şi fasole verde, din care poţi să îţi prepari salate şi garnituri gustoase. Cel mai bine e bine să combini legumele cu peşte.
LUNI
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 100 g somon la grătar, 200 g dovlecei la grătar, o felie de pâine.
Cină: 200 ml supă de legume, 150 g ştiucă la cuptor, 50 g mămăligă.
MARŢI 
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 150 ml ciorbă de peşte cu legume, 200 g salată din orez fiert, ton, ardei gras, roşii şi castraveţi.
Cină: 150 g şalău fiert, 200 g legume sotate.
MIERCURI
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 200 g păs-trăv la grătar, 150 g fasole verde sotată cu 30 g sos de roşii.
Cină: 100 g cartofi cu 50 g ton, 200 g salată verde, un ardei gras, un castravete, o felie de pâine.
JOI
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 150 ml supă de fasole verde, 200 g frigărui cu scrumbie, roşii, ceapă şi ardei gras.
Cină: 150 g ştiucă la cuptor cu roşii, dovlecei, ceapă, 50 g mămăligă.
VINERI
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 200 ml ciorbă de peşte, 100 g salată de vinete, două felii de pâine.
Cină: 150 g saramură de păstrăv, 50 g mămăligă, o lingură de mujdei.
SÂMBĂTĂ
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 150 ml supă cremă de dovlecei, 150 g dorada la cuptor cu 100 g ciuperci sotate.
Cină: 250 g salată de cartofi cu 100 g scrumbie afumată, 30 g măsline, o ceapă.
DUMINICĂ 
Mic dejun: O cafea.
Prânz: 
200 g ştiucă la cuptor, 200 g dovlecei la grătar cu usturoi.
Cină: 100 g ton, 200 g salată verde cu ardei gras, castraveţi, ceapă şi 30 g crutoane din pâine.
Eficienţă: Slăbeşti 4 kilograme în două săptămâni.

Dieta 44. Regim pentru supraponderali  

Bazată pe consumul de brânză de vaci, dieta a fost publicată de medicul familiei Ceauşescu, prof. dr. Iulian Mincu, în volumul “Alimentaţia dietetică a omului sănătos şi a omului bolnav”. Doctorul recomandă regimul mai ales pentru cazurile extreme de obezitate.
ZILNIC 
Mic dejun: 100 ml cafea cu 5 ml lapte.
Gustare: Un măr.
Prânz: 100 g roşii umplute cu 100 g brânză de vaci.
Gustare: 50 g brânză de vaci cu 5 g de mărar.
Cină: 100 g brânză de vaci, 250 ml ceai cu zaharină.
Eficienţă: Slăbeşti unul sau două kilograme pe zi.

Dieta 45. Cu ciocolată neagră

PRIMA ZI 
Mic dejun: Un bol de salată de fructe, un shake de ciocolată.
Prânz: 200 g salată de crudităţi, un măr.
Cină: 200 g cartofi copţi, două pătrăţele de ciocolată neagră.
A DOUA ZI
Mic dejun: O banană, un shake de ciocolată.
Prânz: 250 g salată mixtă de crudităţi cu un ou fiert, o pară.
Cină: 200 g paste bolognese, două pătrăţele de ciocolată neagră.
A TREIA ZI
Mic dejun: Un ou fiert cu o felie de pâine, un shake de ciocolată.
Prânz: 250 g salată de crudităţi şi două felii de şuncă, o banană.
Cină: 180 g de paste fierte cu sos de roşii, salată de legume, două pătrăţele de­ ciocolată neagră.
A PATRA ZI 
Mic dejun: 150 de grame fructe de pădure, un shake de ciocolată.
Prânz: 250 g salată de cru­dităţi cu ton mărunţit, un ciorchine mic de struguri.
Cină: 200 g cartofi copţi, o salată verde cu ulei de măs­line şi zeamă de lămâie, 80 g somon afumat, două pătrăţele de ciocolată neagră.
A CINCEA ZI
Mic dejun: O felie de pâine prăjită, un shake de ciocolată.
Prânz: Salată de crudităţi cu piept de pui rece, un măr.
Cină: 200 g cartofi copţi, 150 g legume fierte, două pătrăţele de ciocolată neagră.
A ŞASEA ZI
Mic dejun: 200 g salată de fructe, un shake de ciocolată.
Prânz: 250 g salată mixtă, două linguri de unt de arahide pe o felie de pâine, o portocală.
Cină: 180 g paste fierte, 50 g de carne de crab, o salată de fructe, două pătrăţele de ciocolată neagră.
Eficienţă: Slăbeşti două kilograme în şase zile.

Dieta 46. Cu sirop de arţar

Baza regimului o reprezintă un suc din trei litri de apă, o ceaşcă de zeamă de lă­mâie, o ceaşcă de sirop de arţar şi o linguriţă de piper cayenne. Timp de trei până la cinci zile se beau zilnic câte 8-12 pahare din acest suc. Nu se mănâncă nimic. După cură, ali­men­­­taţia se reia treptat, începând cu ceaiuri, fructe, legume şi mâncăruri uşoare, în cantităţi mici.
Eficienţă: Slăbeşti 2-4 kilograme în cinci zile.

PRIMA ZI 
Mic dejun: O felie de pâine integrală unsă cu unt, 40 g şuncă, un kiwi.
Gustare: O felie de pâine cu un triunghi de brânză topită.
Prânz: Două clătite umplute cu un amestec din 100 g dovlecei, o roşie şi două fire de praz (doar partea albă), tocate şi călite.
Gustare: O felie de pâine cu un triunghi de brânză topită.
Cină: O clătită simplă şi o salată din două roşii, două fire de praz, 100 g ardei roşu, 40 g brânză telemea, o lingură de ulei de măsline.
A DOUA ZI
Mic dejun: 200 g iaurt slab, 4 linguri de fulgi de ovăz cu lapte degresat.
Gustare: Un măr.
Prânz: Două clătite umplute cu bucăţele de piept de pui şi varză tocată mărunt.
Gustare: Un măr.
Cină: O clătită umplută cu brânză topită, trei felii de salam.
Eficienţă: Slăbeşti un kilogram în două zile.

Dieta 47. Cu suc de nucă de cocos

O dietă la mare modă la Hollywood presupune înlocuirea micului dejun şi a cinei cu sucul din nucile de cocos. La prânz se con­sumă carne cu garnitură de legume ori paste cu brânză sau cu sos de roşii. Desertul şi gustările dintre mese trebuie să conţină numai fructe proaspete.
Eficienţă: Slăbeşti două kilograme în 7 zile.

Dieta 48. Cu napolitane

ZILNIC
Mic dejun: Două napolitane cu cremă de cacao, un ceai fără zahăr.
Prânz: Salată de legume cu piept de pui şi un ou fiert, două napolitane cu cremă de lămâie.
Gustare: Două napolitane cu cremă de fructe.
Cină: 300 g legume la abur cu ulei de măsline, două napolitane fără zahăr.
Eficienţă: Slăbeşti două kilograme în 4 zile.

Dieta 49. Cu gumă de mestecat

Regimul presupune o alimentaţie corectă, bogată în legume şi în fructe, fără excese, prăjeli, dulciuri sau sucuri acidulate. Pentru a slăbi, cura se completează cu consumarea unei gume de mestecat la finalul fiecărei mese principale. Mai multe studii arată că mestecarea întârzie apariţia senzaţiei de foame, aportul caloric la masa următoare fiind cu 8% mai mic. Se recomandă combinarea curei cu gumă cu o altă dietă.

Eficienţă: Asigură pierderea unui kilogram la trei-patru zile.

Dieta 50. Cu îngheţată

ZILNIC
Mic dejun: 200 g baghetă cu brânză-cremă degresată sau 150 g fulgi de ovăz cu lapte degresat, 100 g îngheţată de cafea.
Gustare: 150 g îngheţată de fructe de pădure sau de ciocolată.
Prânz: Sendviş din două felii de pâine integrală cu friptură de vită, o salată de legume, îngheţată de vanilie.
Cină: O felie de pizza cu salam sau un bol de supă de linte cu o felie de pâine prăjită, ciuperci şi ardei gras, 100 g îngheţată (orice aromă, la alegere).
Eficienţă: Slăbeşti două kilograme în 4 zile.

Post-ul 50 de diete care te salvează după Paște. De 1 Mai vei arăta senzațional în costum de baie! apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *